Posibilitatea ca Bulgaria și România să fie „despărțite” în drumul lor către Schengen nu e abordarea corectă, deoarece aceasta nu este o cursă de sprint sau vreo altă formă de competiție. Dacă toate criteriile au fost îndeplinite de către ambele țări, nu există nicio modalitate de a explica o posibilă divizare, iar toate statele UE trebuie să împartă, în mod egal, responsabilitatea cu țările de la frontierele externe.
Dacă guvernele din unele țări, precum Regatul Țărilor de Jos, se confruntă cu anumite presiuni din partea partidelor extremiste și a euroscepticilor, acesta nu este un argument de fond pentru a respinge lărgirea Schengen cu România și Bulgaria, spune eurodeputatul bulgar Andrey Novakov (PPE), într-un interviu acordat Spotmedia.ro.
Cum privește Bulgaria această dezbatere despre extinderea spațiului Schengen, în condițiile în care instituțiile europene au spus la unison că criteriile tehnice pentru aderarea României și Bulgariei sunt îndeplinite?
Cum probabil se întâmplă și în România, aderarea la Schengen este un subiect destul de important, care a fost discutat pe larg în ultimii 10 ani. Bulgarii, atât politicienii, cât și societatea în general, sunt foarte conștienți de faptul că această dezbatere este una pur politică.
Credem că tratamentul aplicat Bulgariei și României este unul nedrept.
Este un fapt că, în mai multe rânduri, Comisia Europeană și Parlamentul European au spus public că ambele țări corespund din punct de vedere tehnic și sunt pregătite să devină parte a spațiului Schengen. Cu toate acestea, pentru a intra în Schengen, toate cele 27 de țări trebuie să voteze „da”.
În calitate de politician, sunt conștient de faptul că guvernele din unele țări, precum Regatul Țărilor de Jos, se confruntă cu anumite presiuni din partea partidelor extremiste și a euroscepticilor. Totuși, acesta nu este un argument de fond.
Leadership-ul nu înseamnă să le spui oamenilor ceea ce vor ei să audă, ci să iei decizii dificile și nepopulare în situații grele, iar apoi să le pui în practică, cu consecvență și să le aperi.
Care sunt scenariile? Se vorbește, de pildă, despre o intrare condiționată în Schengen, cu un mecanism de monitorizare, pe modelul MCV.
În ceea ce privește procedura, așa cum am menționat deja, singura modalitate prin care ambele țări pot intra în Schengen este un vot unanim în Consiliu, adică sprijinul tuturor statelor membre.
Cred că cel mai important subiect aici, dincolo de analiza scenariilor posibile, este să rezolvăm problema principală, și anume cea a solidarității ca valoare europeană de bază.
Uniunea Europeană pare că nu a fost deloc pregătită pentru valul mare de refugiați din urmă cu șapte ani. Prin urmare, din 2015, țările de la frontierele externe, cum ar fi Bulgaria, Grecia, Malta sau Italia, și-au asumat povara celor din prima linie, adică de a purta întreaga responsabilitate pentru problema migrației. Dar cum corespunde acest lucru conceptului de solidaritate comună al Uniunii Europene?
Eu consider că toate statele Uniunea Europeană trebuie să împartă, în mod egal, responsabilitatea cu țările de la frontierele externe. Finanțarea este importantă, dar nu este singura soluție. Pur și simplu, nu este nici corect, nici european să lăsăm unele țări partenere să se ocupe singure de problemele comune, care afectează, de fapt, pe toată lumea din Uniunea Europeană.
Din acest punct de vedere, cred că singurul scenariu este cel care garantează solidaritatea și care permite statelor membre să-și împartă responsabilitatea.
Pana acum, Romania si Bulgaria au fost la pachet. E posibila o eventuală decuplare?
Pentru mine, chiar dacă există diferențe între Bulgaria și România, deoarece ele sunt state membre cu specificul lor, este destul de normal ca ambele țări să fie de obicei percepute „împreună”, în ceea ce privește nivelul lor de pregătire și de adaptare, în Uniunea Europeană.
Cele două țări formează un cuplu încă de la procesul de pre-aderare la UE. Acest lucru nu este nici bun, nici rău. Pur și simplu, așa au stat lucrurile, iar eu personal găsesc că poate fi ceva lucru util, deoarece astfel cele două țări au o pârghie mai mare atunci când își apără, împreună, interesele comune.
Ultimele săptămâni au fost dominate de speculații. Sunt conștient de cea privind decuplarea și posibilitatea ca Bulgaria și România să fie „despărțite” în drumul lor către Schengen, dar nu cred că aceasta ar fi abordarea corectă, deoarece aceasta nu este o cursă de sprint sau vreo altă formă de competiţie.
Aceasta este politica, iar deciziile trebuie să aibă motivațiile și argumentele lor foarte clare. Dacă toate criteriile au fost îndeplinite de către ambele țări, nu există nicio modalitate de a explica o posibilă divizare. În plus, după cum am menționat deja, Comisia Europeană și Parlamentul European și-au expus opinia că ambele țări sunt pregătite pentru admiterea în Schengen.
Cu toate acestea, se pare că lucrurile stau altfel în Consiliu.
Ajungând la acest aspect, cred că ultimele evoluții în ceea ce privește declarațiile oficiale din diferitele state membre ale UE, precum cele venite din partea Opoziției din Suedia și ale ministrului din Austria, ar putea fi considerate semne ale unor îndoieli emergente privind extinderea Schengen, în ansamblu. Rămâne o întrebare deschisă dacă acestea sunt legate de problemele politice și administrative interne ale acestor țări sau dacă exprimă îndoieli despre funcționarea sistemului, în general.
Din ceea ce văd până acum, anumite guverne și anumiți lideri nu pot produce rezultate, pe fundalul crizelor sau atunci când se confruntă cu narațiuni eurosceptice. Prin urmare, ei caută să culeagă ce fructe mai sunt pe jos și așa ajung să fie foarte arțăgoși când vine despre Schengen.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană trebuie să răspundă foarte sincer la întrebarea: vrem sau nu să crească Schengen?
Dacă unele state membre din Consiliu vor să spună „nu”, ar trebui să o facă în mod deschis și să admită asta public, în loc să tot pedaleze pe argumente pe care atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European le-au respins.
Între timp, liderii UE ar trebui să fie suficient de îndrăzneți pentru a aboli procesul decizional unanim în Consiliu. În caz contrar, subiecte precum bugetul UE pe termen lung, sediul unic al Parlamentului European și spațiul Schengen vor fi întotdeauna victimele agendelor politice interne ale guvernelor.